Compasiune de Craciun

Pozitia Patriarhiei Romane fata de uciderea animalelor

To Romanian Patriarchy: His Beatitude Daniel Ciobotea, His Grace Vincentiu Ploiesteanu, His Grace Ciprian Campineanul, Pr. Constantin Parvu and Pr. Augustin Rusu

Sezonul Craciunului se apropie. Este un moment ce ar trebui sa fie o adevarata sarbatoare pentru a onora nasterea Omului pacii si compasiunii. Cu toate acestea, atunci cand ne uitam in jurul nostru, vedem ca intreaga dumneavoastra creatia a lui Dumnezeu nu este onorata si nici apreciata.

Cum este posibil ca numarul de animale care au un sfarsit violent si terifiant in abatoare sa creasca atat de mult in perioada ce ar trebui sa fie un moment festiv si de bucurie?! Toate creaturile: rate, gaste, pui, vaci, porci, oi, capre etc. sunt sacrificate in numele a ceea ce ar trebui sa fie o sarbatoare religioasa glorioasa. In locul unei celebrari este in fapt o baie de sange.

Nu ar trebui sa onoram nasterea lui Isus pentru a sarbatori, prin recunoastere, faptul ca toata creatia lui Dumnezeu este SACRA si are dreptul de a fi tratata cu compasiune?

As fi interesata sa aflu de la dumneavoastra cum puteti justifica atat de multa violenta si ranire in aceasta perioada sacra a anului si daca sunteti de acord cu aceasta.

Va doresc toate binecuvantarile unui Craciun fericit si plin de compasiune,

Ruth Eisenbud
Cambridge, Ma 02138

Raspuns oferit de Gheorghe Constantin Nistoroiu, teolog, pres. Fundatia ecumenica "Sf. Apostol Andrei"

Potrivit invataturii Sfintilor Vasile cel Mare si Grigorie al Nyssei(Parintii Bisericii care au scris cel mai mult despre creatia omului si a lumii), universul isi are obarsia dintr-o “Samanta” originara. Primul punct minuscul de materie si energie continea fundamentele divine ale tuturor lucrurilor. Asa cum toate insusirile unei flori se cuprind in samanta ei, chiar atunci cand floarea nu exista, tot asa, pe cand universul nu exista inca, toate proprietatile universului erau in acea Samanta-initiala.

“Toate, inainte chiar ca fiecare din ele sa existe, au fost in primul impuls dat creatiei de Dumnezeu, ca si cum energia unui gen de forta seminala a produs inceputul a toate”(Sf. Grigorie al Nyssei, Despre alcatuirea omului; PG 44, 77D).

Prin urmare, inrucat isi au originea din aceeasi “samanta”, dintr-un singur inceput, in care Dumnezeu a sadit puterea fertila care le-a generat atunci cand a venit vremea lor, toate creaturile materiale au o inrudire naturala intre ele. Toate celelalte seminte-de plante, animale, oameni-sunt specii ale Semintei initiale a universului. Creatia fiind un intreg organic, provoaca o conexiune naturala universala, care leaga lucrurile, unele de altele fara exceptie. Cu toate acestea fiecare isi are scopul sau (viata), exceptie facand omul, care alaturi de scop, are si sens (viata, ca chip si asemanare-mantuirea). Toate fiintele isi au viata ontologic in porunca lui Dumnzeu, in timp ce omul a are in lucrarea (facerea) lui Dumnezeu, dupa modelul Sau dumnezeesc. Asadar, Omul avand pecete imparateasca este facut sa conduca peste creatie. Toata creatia i se supune. Aceasta guvernare a Omului trebuie sa fie fireasca, adica sa administreze bunurile lui Dumnezeu spre ai fi de folos. Adica intervine constiinta morala, care trebuie sa impiedice abuzul, risipa, jaful…”Toate-mi sunt necesare, dar nu toate imi sunt de folos”, spunea marele Apostol Pavel. Aceasta guvernare-administrare, Omul o primeste dintru -inceput. si a zis Dumnezeu: “Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul!”(Facere 1,26,). Aceasta porunca intrupeaza puterea lui Dumnezeu in om (dupa Chipul Sau a facut barbat si femeie), dar si cu datul suveran de a conduce. Hristos e Chipul Tatalui. Iar Omul este creat dupa Chipul Fiului, respectiv al lui Iisus Hristos. Adam este inceputul ontologic al naturii noastre, dar adevarata Radacina a umanitatii nu este Adam, ci Iisus Hristos. Fara El nu este cu putinta o intelegere a omului. Fara El nu exista intelegere a Creatiei, fiindca El este sfarsitul si scopul tuturor lucrurilor care au fost facute. Numai Cuvantul intrupat da sens omului si intregii creatii. Evenimentele din Noul Testament sunt cheia intelegerii Vechiului Testament.

Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!”. Aceasta porunca intemeiaza Familia, Neamul, Natiile, cu drept de proprietate, cu drept de folosinta si cu drept de mostenire. Fiecare drept insa, reclama si o responsabilitate: cate proprietati?, cum folosim?, cum si cat mostenim?

In baza acestei porunci a proprietati Dumnezeu include si hrana omului, vietuitoarele care pot fi sacrificate. Astfel in Levitic Capitolul 11, sunt descrise animalele si pasarile care pot constitui hrana omului. intre cele interzise se numara si porcul. in Legea scrisa a Noului Testament opereaza si traditie unui popor, a unei natiuni, care practicand o datina, un obicei, acestea intra intr-un drept natural: cum e sacrificiul mielului la iudeo-evrei, al batalului la arabi, al porcului la crestini, sau la diferite rase chiar sacrificiul cainelui, al pisicii, al sarpelui al broastei etc.

In Codul lui Zalmoxe de exemplu, mai precis in “Belanginele”(Legile frumoase), traditia pelasgo-thraca interzicea sacrificarea sau vanatul animalului-senior, liderul, femela gestanta, sau animalul care n-a procreat (masculul, care n-a devenit “tata”), precum si ocrotirea plantelor si copacilor sacri: Vita-de-vie, Bradul, Stejarul, Salcamul, etc. (Bellangynos-Gebeleisys BLG 39, 224C).

Asadar, daca traditia permite, Dumnezeu accepta. Ceea ce nu accepta Dumnezeu este abuzul, masacrul, si aici Biserica Sa, respectv Clerul poate lua atitudine de condamnare a abuzului sau masacrului respectiv (o poate face chiar si omul singur, sau in cadrul unei organizatii). De exemplu sacrificarea puietului de brad de Craciun (care nu este o traditie crestina), are consecinte si repercursiuni mult mai mari decat sacrificarea porcului sau a mielului, intrucat ultimile doua categorii, pot fi usor recuperate, an de an, in timp ce un bradut se recupereaza abia, intr-un deceniu. Milioanele de puieti de brazi sacrificati atrag dupa sine sentinta lui Dumnezeu, asupra natiei, prin calamitatile si inundatiile repetate.

Faptul ca la Sarbatori se consuma carne, lactate, peste, nu numai ca nu este ceva necrestin, sau nefiresc, dar este chiar placut Domnului. O Sarbatoare inchinata lui Dumnezeu, Fecioarei Maria sau ingerilor, Sfiintilor, Eroilor, Martirilor, sau omului(ziua de nastre, ziua numelui, Botezul copilului, cununia, Taina Nuntii, inmormantarea), sunt de neconeput fara petrecere, care consta in consum de preparate din carne, peste, lactate, vin sau alta bautura(tuica, palinca, s.a. Dumnezeu isi exprima bucuria alaturi de om, alaturi de faptura Sa. Nu poate omul, de sarbatori sa consume iarba, plante, fructe sau legume. Nu se poate. E nefiresc, nu poti sarbatori. Tocmai de aceea Bunul Dumnezeu ne ofera postul, ca perioada de pregatire trupeasca si spirituala, pentru a ne putea infrupta in timpul sarbatorii propri-zise, fara excese desigur.

Avem si temei divino-testamentar, astfel:

  • cand Patriarhul Avraam primeste pe Sfanta Treime la Stejarul Mamvri : “…Apoi Avraam a dat fuga la cireada, a luat un vitel tanar si gras si l-a dat slugii, care l-a gatit degraba..si a luat Avraam unt, lapte si vitelul cel gatit si le-a pus inaintea Lor si pe cand Ei mancau a stat si el alaturi de Ei sub copac”. (Facere 18, 7-8);
  • carnea din animalul adus ca jertfa: “Carnea care a fost atinsa de ceva necurat sa nu se manance, ci sa se arda cu foc; iar carnea curata sa se manance tot de cel curat”.(Levitic 7,19);
  • hranirea proorocului Ilie de catre corbi: “Corbii ii aduceau paine si carne dimineata, paine si carne seara; iar apa bea din parau”. (III Regi 17,6). (a se rtine ca Proorocul Ilie era un postitor prin exelenta) ;
  • parabola nuntii fiului de imparat: “Imparatia cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau. si a trimis pe slugile sale ca sa-iI cheme pe cei poftiti la nunta, dar ei n-au voit sa vina. Iarasi a trimes alte slugi, zicand: Spuneti celor chemati: Iata, am pregatit ospatul meu; juncii mei si cele ingrasate s-au junghiat si toate sunt gata. Veniti la nunta”. (Matei 22, 2-4);
    *Aici nunta semnifica si Sarbatoarea in sine, praznicul imparatesc sau alte praznice.
  • pilda despre fiul risipitor, dupa ce acesta s-a reintors acasa la tatal sau cerandu-si iertare. si a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
    Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si da-ti inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui. si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si mancand sa ne veselim”. (Luca 15, 21-23);
  • Nunta din Cana Galileii: Si a treia zi s-a facut nunta in Cana Galileii si era si mama lui Iisus acolo. si a fost chemat si Iisus si ucenicii Sai la nunta. si sfarsindu-se vinul, a zis mama lui Iisus catre El: Nu mai au vin…(cu prefacerea apei in vin se incepe seria minunilor Mantuitorului).

Dorinta trupului i-a fost data omului de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a facut asa incat sa flamanzim, sa insetam, sa poftim femeia etc. Toate aceste lucruri sunt naturale si nu pot dauna omului cand raman in limitele afectate lor. Ele devin insa primejdioase atunci cand il gonim pe Dumnezeu din suflet. Sufletul ramane astfel gol si se umple doar cu placeri nesatioase. Trebuie sa urmam si pildele inteleptilor nostri care spuneau cu privire la cumpatare: “Trebuie sa mancam pentru a trai, nu sa traim pentru a manca.”

Singurul exces ingaduit de Dumnezeu este o permanenta insetare si flamanzire dupa Cuvantul Sau.